Foaia 06
Satul
Ieși de pe drumul național pe o ramură îngustă, între dealuri cu iarbă scurtă. Satul săsesc se arată ca un șir de acoperișuri de țiglă, cu o capelă albă la capăt.
Ramura
Asfaltul e peticit, cu iarbă în crăpături și cu un tractor care ia toată lățimea. Nu e loc de grabă, și nimeni nu cere grabă.
Un plop singur stă la intrare, mai înalt decât turnul. Câinii anunță mașina din curți, înainte să vezi poarta.
Casele
Casele au zid gros și țiglă roșie sau maro, iar curbura aruncă umbră pe ferestre mici. Lemnul porților e uscat și cioplit simplu.
O femeie mătură praful așezat iar de dimineață. Strada e atât de liniștită încât auzi mătura și, separat, o găină după gard.
Capela
Capela albă stă puțin mai sus, cu var proaspăt pe zidul dinspre drum. Ușa e încuiată la amiază, iar umbra turnului cade pe iarbă.
Nu e coadă aici. Lași motorul să tacă și te uiți la var, la țiglă și la dealul din spate.
Oamenii de pe laterală
Cei care locuiesc aici iau mașina pentru pâine, pentru poștă și pentru orașul de la douăzeci de minute. Drumul național e o ieșire, nu un tablou.
Un camion mic aduce saci și pleacă cu lăzi. Șoferul știe groapa de dinainte de capelă și o ocolește fără să se uite.
Înapoi la național
La ieșire, ramura pare mai scurtă decât la venire. Naționalul, cu banda lui lată și cu un camion în depășire, face zgomotul altei țări.
În caiet rămân capela, țigla și praful de pe pantofi. Satul nu se comprimă într-o frază, și rămâne legat de rest doar prin drumul pe care ai venit.