Foaia 03
Brașov
Ajungi când drumul se ridică și orașul se arată dintr-o dată, cu muntele imediat în spatele pieței. Parchezi, iar mersul pe jos până în centru e mai scurt decât ultima jumătate de oră la volan.
Cum urcă drumul
Din vale, carosabilul trece printre case noi și apoi printre unele mai vechi, cu lemn la etaj. Traficul se înghesuie pe o stradă care știe că toată lumea vrea în piață.
După ce lași mașina, orașul se măsoară în pași. Piața e plană, iar Tâmpa stă verticală, atât de aproape încât norii par prinși de creastă.
Piața
Piața ține lumina de după-amiază pe fațade și o pierde când soarele cade după munte. Mesele ocupă mijlocul, iar pietrele de sub ele sunt lustruite de tălpi.
Turnul de deasupra casei vechi e axul. Îl cauți când o stradă laterală te-a întors și mașina poate fi în oricare dintre trei direcții.
Dimineața de după
Înainte de autocare, piața e a celor care duc pâine și a celor care spală pavajul. Aerul rămâne rece și în iulie, până când soarele trece de creastă.
Vei pleca spre alte drumuri de munte, dar noaptea a fost aici, cu geamul deschis cât o palmă. Un autobuz urcă în smucituri scurte de motor și dispare după colț.
Muntele nu e fundal
Tâmpa nu stă la orizont. Închide o latură a orașului, iar vremea de pe creastă ajunge în piață cu o întârziere de câteva minute.
Când începe ploaia sus, pietrele de jos se întunecă înainte să simți o picătură. Cine a trecut pasul cunoaște aerul ăsta, doar că aici motorul poate sta.
Ieșirea
Drumul de plecare e iar național, cu benzinării la margine și cu un camion care a înnoptat pe banda de ieșire. Orașul se închide în oglindă mai repede decât urcarea de la venire.
În zece minute ești între dealuri, iar piața e o idee, nu un loc. Caietul păstrează panta, turnul și faptul că muntele stătea în spatele caselor.